Articol din campania publicației COLȚIȘOR DE ROMÂNIA (www.coltisorderomania.ro) de promovare a celor mai frumoase locuri din Munții Apuseni.

O modalitate extraordinară de a surprinde frumusețea Munților Apuseni este de a face o plimbare cu mocănița. O frumoasă inițiativă județeană și locală menită să pună în valoare potențialul turistic extraordinar al Munților Apuseni.

În România, termenul “Mocăniţă” a fost consacrat pentru trenurile cu aburi care circulau în ţară, în regiunile de munte, pe ecartament îngust de 760 milimetri.

Trenul nu poate atinge o viteză mai mare de 15 km, astfel că timpul de parcurgere al traseului este considerabil.

Astfel de atracţii turistice sunt şi la Alba Iulia, unde este expusă o locomotivă restaurată a Mocăniţei, trenul care circula pe linia îngustă înainte de 90, dar şi la intrarea în Cîmpeni.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

În Apuseni, linia ferată cu ecartament îngust a fost construită la începutul anilor 1900, Mocăniţa circulând între Turda şi Abrud. Viteza acesteia ajungea până la 40 de km pe oră şi avea 27 de staţii. Inaugurată în 1912, Mocănița Turda-Abrud avea să fie cea mai lungă linie CFI, cu ecartament de 760 mm.

De la începutul secolului XX. s-a angajat în a transporta lemne, persoane și alte bunuri pe Valea Arieșului, legând orașul Turda de Câmpeni și mai apoi de Abrud. Circulând timp de 85 de ani, această Mocăniță a avut roluri multiple, ajungând în scurt timp să fie un ”simbol” al văii, ”sufletul moților”, ceva ce reprezenta localnicii.

În anul 1997 a urmat închiderea ei pe motive de nerentabilitate, urmând ca toată linia să fie lăsată în paragină și a fost descompusă pe tronsoane de hoţii care au vândut-o la fier vechi.

Unul dintre tronsoanele acestei linii, probabil, cel mai spectaculos drum de cale ferată din Munții Apuseni este cel de pe Valea Arieșului, plecând de la Lunca Arieșului, ajunge la Sălciua și, mai departe, organizatorii acestui traseu montan reabilitând traseul montan de cale ferată până la Baia de Arieș.

Mocănița acestui tronson are un motor diesel și dispune de două vagoane unde pot încăpea 64 de persoane. Locomotiva a fost produsă in 1964, in Germania.

Calea ferata îngustă a traversat o parte din Munții Apuseni pe Valea Arieșului timp de mai bine de 86 de ani.

Linia îngustă oprea în 27 de stații și era principalul mijloc de transport pentru locuitorii zonei, dar și pentru marfă. Mocănița, în vremurile cele mai bune, circula pe o distanță de 94 de kilometri, între orașele Turda și Abrud.

In anul 1998, în urma unor decizii profund greșite, zice-se din motive de rentabilitate economică, linia de cale ferată îngustă din Țara Moților a fost desființată, punând punct unui simbol al Ţării Moţilor.

Daca ajungeți la sfârșit de săptămână în aceste locuri veți avea ocazia să vă urcați în locomotiva din Lunca Arieșului, aceasta este prima stație. Apoi drumul se continuă pe parcursul a 10 kilometri până în Sălciua. Călătoria cu trenul cu ecartament îngust are în total peste 20 de kilometri, dus-întors, așa că vă veți putea încărca privirea de atâtea peisaje minunate, plămânii de mult aer curat, sufletul și mintea de multă liniște.

Pe traseul mocăniței veți vedea și spectaculosul tunel dintre Lunca Arieșului și Posaga.

Prețul unui bilet pentru mocănița din Valea Arieșului este în jur de 30 lei și un pic mai mult de jumătate pentru copii. Copiii cu vârsta de până în 6 ani călătoresc gratuit.

În Munții Apuseni este și o a doua mocăniță funcțională pe perioada verii care leagă Câmpeniul de Abrud.

Traseul este de 11 kilometri şi cuprinde localităţile Abrud, Gura Roşiei, Cărpiniş şi Câmpeni. Această porţiune de drum este doar o mică parte din fostul traseu al Mocăniţei – unul foarte spectaculos de-a lungul văii Arieşului – care se întindea pe o distanţă de aproximativ 94 de kilometri, între Turda şi Abrud, inaugurat în anul 1912 şi care a funcţionat 85 de ani, până în 1997.

Această porțiune de cale ferată din aceeași linie de mare anvergură de care am vorbit – Turda-Abrud – are o locomotivă cu abur și 54 de locuri în cele 2 vagoane circulând pe linia Câmpeni – Abrud. Dar despre acest subiect vom vorbi într-o relatare viitoare.