Sâmbra Oilor reprezintă cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupaţia tradiţională a păstoritului, serbare ce se desfăşoară anual în prima duminică din luna mai şi simbolizează venirea primăverii şi ieşirea oilor la păscut.

SONY DSC

Pe drumul şerpuitor care uneşte Ţara Oaşului de Maramureş, chiar pe hotarul dintre cele două judeţe, Pasul Huta-Certeze devine an de an gazda uneia dintre cele mai străvechi datini din ţară. „Sâmbra Oilor“ marchează începutul sezonului pastoral pe aceste meleaguri nordice.

Sâmbra oilor este sărbătorită prin muzică și dansuri în port popular, ea are loc la Ruptul Sterpelor, adică separarea și numărarea oilor ca și măsurarea laptelui de către ciobani care pornesc cu turmele spre pajiștile din munți.

SONY DSC

Este un bun prilej pentru o frumoasă petrecere câmpenească, unde, după ce s-au pus la punct problemele legate de oierit, se mănâncă şi se bea. Înainte de a urca pe munte, atât oile cât şi stăpânii lor sunt stropiţi cu apă sfinţită pentru purificare, iar scăldatul în apa curată a pâraielor de munte, spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale sau pronunţarea de formule magice fac parte din obiceiurile locale ale sărbătorii.

SONY DSC

După toate acestea, se măsoară şi se crestează pe un răboj laptele dat de oile fiecărui sâmbraş. Pe baza acestui semn se calculează apoi cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia în toamnă, la spargerea stânii.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook