”Potcoava” este o poveste de familie, despre dor de orizonturi larg deschise, iarbă verde, pădure fremătândă, animale blânde, miros de fân abia cosit, de fructe pârguite.

Visul numit Potcoava aparține lui Ionuț Popescu, antreprenor ce a lăsat Bucureștiul pentru a deschide un centru de echitație la poalele munților. Nu s-a întâmplat nimic peste noapte, mai exact a durat mai bine de 7 ani – locul perfect, proiecte, surse de finanțare, caii potriviți – până când a construit centrul de echitație. Și când a fost totul gata s-a mutat alături de soție și cei trei copii în inima naturii, la poalele munților Leaota.

Originar din Bucureşti, Ionuţ Popescu s-a mutat în Runcu (Dâmboviţa) împreună cu familia sa odată cu dezvoltarea afacerii. În 2010, a scris proiectul pentru accesarea de finanţare europeană, iar între 2013 şi 2015 a urmat construcţia propriu-zisă a proiectului. Anterior descoperirii pasiunii sale pentru cai, Ionuţ Popescu a studiat la Facultatea de Jurnalism şi a urmat apoi mai multe module de afaceri din cadrul Open University.

”Potcoava” este despre a trăi frumos, în tihna, în apropierea pădurii, în compania cailor. Ideea unei ferme de cai a apărut în 2008, după câteva vacanțe active petrecute la ferma unui cunoscut om de cai, Mihnea Virgolici.

Ionuț Popescu a căutat locul perfect pentru a-și pune in aplicare ideea. Acesta trebuia sa indeplineasca mai multe criterii: sa fie aproape de Bucuresti, undeva la munte, insa la un munte usor de strabatut calare, nu unul plin de abrupturi stancoase, sa fie intr-o zona mai putin cunoscuta din punct de vedere turistic si accesul sa nu se faca din DN1 sau din autostrada A1.

Articolul continuă mai jos. Îți place?

Urmărește Colțișor de România și pe facebook

In 2010 a scris un proiect pentru finantare europeana, proiect ce a fost aprobat un an mai tarziu, iar constructia a început in 2013.

La final de 2015 cand totul a fost gata – centrul de echitatie si pensiunea cu un spatiu exterior foarte generos – “Potcoava” si-a deschis portile.

Blondele de la Potcoava

Caii centrului de echitație ”Potcoava” sunt cai de munte din rasa Haflinger,cu un temperament liniștit și o înălțime potrivită pentru copii și începători în ceea ce privește aventura călare. Activitățile călare sunt adaptate oricărui nivel de experiență, astfel, în timp ce pentru cei aflați la început de drum în arta echitației avem pregătite lecții în manej și scurte plimbări în pădurile din împrejurimi, pentru cei cu adevărat experimentați punem la cale excursii de mai multe zile, până la o altitudine de 2133 m către Vârful Leaota.

Caii de la Potcoava au fost antrenați cu ajutorul unuia dintre cei mai buni dresori de cai din lume, Miron Bococi – un român ce locuiește în Spania și care are în fiecare an spectacole în mai multe țări din Europa. Împreună cu Miron ne-am asigurat că avem cai bine pregătiți pentru activitatea pe care o desfășurăm și că respectăm standardele necesare pentru siguranța călărețului și bunăstarea cailor.

Interacțiunea cu caii te poate ajuta să te cunoști mai bine, să îți recâștigi echilibrul pus în pericol de agitația urbană. Pentru copii, această interacțiune are un impact pozitiv asupra stimei de sine, încrederii în forțele proprii.

Turismul practicat de cei de la Centrul de echitație ”Potcoava” este fără egal în România. Este un alt fel de a face turism.

Deși Potcoava este aproape de București, suntem o antiteză la turismul clasic din zonele montane aglomerate pentru că:
  • drumul de acces dintre București este mult mai puțin aglomerat comparativ cu DN sau A1
  • nu avem vecini pe o rază 3 km, exceptând locuitorii pădurii
  • mâncarea este proaspăt pregătită în fiecare zi, nu utilizăm cuptoare cu microunde și ne străduim să nu folosim produse congelate
  • din camerele noastre este o priveliște de poveste asupra munților Leaota
  • activitățile călăre și pe lângă cai sunt cu adevărat punctul nostru forte

Potcoava este, probabil, cel mai potrivit loc unde poți învăța să interacționezi cu caii și să te bucuri de experiențe călare prin pădure. Nu de puține ori copiii pleacă de la noi cu regretul că timpul a trecut prea repede și abia așteaptă să se întoarcă pentru a își revedea calul favorit.

Iată cum descrie Ionuț Popescu proiectele de viitor ale celor de la ”Potcoava”: ”Avem multe planuri pentru viitor. În primul rând dezvoltarea unei ferme de capre modernă cu unitate de prelucrare a laptelui. Ne dorim ca oaspeții noștri să se bucure de mâncare sănătoasă, din surse sustenabile. Ne atrage mult conceptul farm to table și sperăm să îl implementăm și la Potcoava în viitorul apropiat. În zona serviciilor pe care le oferim, am inclus în oferta noastră programe de teambuilding și training create de HorseDream Romania și găzduite, unele dintre ele, în exclusivitate de Potcoava.”

Viața activă ne îmbunătățește starea de spirit și sănătatea, reduce stresul și anxietatea. Pentru un plus de energie, recomandăm drumeții călare în natură.

DESCOPERĂ ECHITAȚIA – DRUMEȚIE CU ÎNSOȚITOR LA SOL PENTRU ÎNCEPĂTORI

Experiență potrivită pentru copiii cu vârsta mai mare de 4 ani și pentru adulții care se află la primele interacțiuni cu caii și au o formă fizică bună, fără probleme de sănătate sau interdicții medicale pentru a desfășura activități sportive de agrement.

Tarif:190 lei/persoana/sesiune*

Tariful include 1 cal pentru o oră de activitate (include timpul de pregătire, încălecare, drumeție călare, descălecare) și însoțitor la sol din partea Potcoava

Disponibilitate: programul este disponibil in orice zi a săptămânii cu programare prealabila cu minimum 24 h înainte la telefon 0741 600 900. Toate programările se achită în avans prin link de plată.

LECȚIE ECHITAȚIE INDIVIDUALĂ SAU DE GRUP

Experiență potrivită pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani și pentru adulții care se află la primele interacțiuni cu caii și au o formă fizică bună, fără probleme de sănătate sau interdicții medicale pentru a desfășura activități sportive de agrement.

Tarif lecție de grup (maximum 4 persoane) : 170 lei/persoana/sesiune*

Tarif lecție individuală (la cerere): 250 lei/persoana/sesiune*

Tariful include 1 cal pentru o oră de activitate în manej cu instructor certificat. În lipsa solicitării exprese a lecției individuale, se va prezuma acceptul pentru lecție de grup.

Disponibilitate: programul este disponibil in orice zi a săptămânii cu programare prealabila cu minimum 24 h înainte la telefon 0741 600 900. Toate programările se achită în avans prin link de plată.

EXPERIMENTEAZĂ – DRUMEȚIE CU GHID CĂLARE

Experiență potrivită pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani și pentru adulții care au experiență în echitație, respectiv cunosc pasul de trap/galop al calului, controlează independent viteza și direcția calului.

Tarif: 170 lei/persoana/sesiune*

Tariful include 1 cal pentru o oră de activitate (include timpul de pregătire, încălecare, drumeție călare, descălecare) și ghid călare din partea Potcoava

Disponibilitate: programul este disponibil in orice zi a săptămânii cu programare prealabila cu minimum 24 h înainte la telefon 0741 600 900. Toate programările se achită în avans prin link de plată.

PACHET INIȚIERE ÎN ECHITAȚIE – 2 H

Experiență potrivită pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani și pentru adulții care se află la primele interacțiuni cu caii și au o formă fizică bună, fără probleme de sănătate sau interdicții medicale pentru a desfășura activități sportive de agrement.

Acest pachet de călărie durează 2 h, iar jumatate din timp este petrecut în manej și jumătate în afara manejului.

Tarif:455 Lei / persoana / pachet

Tariful include 1 cal pentru 2 ore de lucru, instructor certificat și prânz servire tip bufet.

Disponibilitate: programul este disponibil in orice zi a săptămânii cu programare prealabila cu minimum 24 h înainte la telefon 0741 600 900. Toate programările se achită în avans prin link de plată.

Ca să spui totul despre Centrul de echitație Potcoava îți trebuie foarte mult. Motiv pentru care vom reveni pentru a vă spune multe alte lucruri importante legate de Ferma de capre, de Centrul de team-building, despre masă și cazare. Ce vă împiedică dacă v-a făcut plăcere scurta noastră prezentare să dați o fugă până la Runcu în județul Dîmbovița?