Satul maramureșean Breb, parte integrantă a comunei Ocna Șugatag, cu o frumusețe aparte, este o destinație de vacanță perfectă chiar și pentru cei mai pretențioși dintre noi, putând fi accesată în orice anotimp.
Regele Charles este unul dintre cele mai iubite personaje regale, apreciat foarte mult și de români. Are o legătură puternică cu țara noastră și a intrat la sufletul multora dintre locuitorii acestei țări, mai ales după ce le-a făcut o mare bucurie: a pus pe harta lumii un sat micuț, care acum se bucură de mare succes datorită influenței sale.
În 2004, Prinţul Charles a vizitat prima dată Maramureşul şi a zăbovit cîteva ceasuri şi în Breb luând un prânz tradițional în localitate. Prințul a fost fermecat de acest colț de Rai și, din acest motiv, a achiziționat câteva căsuțe tradiționale în localitate.
Pe aceeaşi uliţă, peste drum de casele prinţului, se mai găseşte o casă veche de lemn, care aparţine lui William Blacker, englezul care a trăit în Breb, și care a scris o carte întreagă despre această micuță localitate. Ulterior, cel care pe atunci era prinț a venit în zonă să vadă cu ochii lui comorile și a rămas impresionat de tot ce a trăit în acea vacanță.
Una dintre casele achiziționate de prințul Charles a fost parţial amenajată şi în interior, deţinând piese de mobilier şi de artă populară, astfel putând fi vizitată.
Regele Charles este foarte atașat de satul Breb și își organizează, ocazional, vacanțele acolo. Acesta s-a atașat foarte mult de zonă și consideră că oamenii ar trebui să învețe că lucrurile vechi nu trebuie aruncate, pentru că nu se demodează, ci trebuie doar reconstituite și duse la un alt nivel.
Din inițiativa prințului Charles, cele două căsuțe achiziționate au fost păstrate și reabilitate în stil tradițional. A păstrat lemnul din care acestea erau confecționate, majoritatea detaliilor și s-a asigurat că nu face modificări care să schimbe aspectul locuințelor vechi de sute de ani.
Așezat într-o depresiune a Munților Gutâi, satul Breb impresionează atât prin peisajul pitoresc, cât și prin multitudinea de obiective turistice, aflate în imediata apropiere a acestuia. Mocănița de pe Valea Vaserului din Vișeul de Sus, Memorialul durerii de la Sighet, Muzeul satului maramureșean, Muzeul etnografic din Maramureș, Muzeul memorial al lui Vasile Lucaciu din Șișești, Mănăstirea Bârsana, Cimitirul Vesel de la Săpânța și biserica din lemn de la Săpânța Peri, cel mai înalt – 70 de metri, lăcaș de cult din lemn din Europa, pârtiile de schi de la Cavnic și, un pic mai departe – la Baia Mare, Muzeul de Artă și Muzeul de mineralogie sunt doar câteva exemple.
Apoi, frumusețea satului în sine, cu căsuțe viu colorate având „ochișori” – adică acele ferestruici sub formă de semicerc de pe acoperișuri, de parcă ți-ar urmări fiecare pas și porțile înalte, din lemn masiv, minunat și tradițional sculptate te farmecă.
Impresionant este și faptul că maramureșenii, la zi de sărbătoare, îmbracă straie populare tradiționale atunci când merg la biserică. Așa încât, duminicile și de sărbători, ulițele din Breb se umplu de oameni gătiți potrivit zonei din care fac parte.
Am fost la Breb cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, mai exact am petrecut aici și Crăciunul, și Revelionul.
Pensiunea în care am stat se numește „Căsuța bunicilor”, e frumoasă și curată. Gazdele sunt primitoare, sociabile și prietenoase, punându-și sufletul pe masă, cum se zice.
Pensiunea „Căsuța bunicilor” este compusă din mai multe căsuțe tipic maramureșene, care de sărbători erau împodobite cu ghirlande de luminițe multicolore. În mijlocul curții, trona un brad uriaș, împodobit desigur, ca de altfel întregul complex.
Cred că cea mai valoroasă componentă a vacanței noastre a fost descoperirea unor oameni minunați, frumoși și demni, care s-au mirat cum să ne facă să ne simțim mai bine.
În ziua sosirii noastre, a nins ca-n povești și, deși am ajuns cam târziu, pe la ora 9 dimineața, gazdele ne-au așteptat ca să tăiem porcul.
Am mâncat șorici, soțul meu a ajutat – din proprie inițiativă, la tranșarea porcului, am băut horincă de prună – o bunătate, am spus glume, am socializat cu ceilalți turiști (vreo 28 – 30 de persoane), inclusiv străini.
Asta se întâmpla pe 23 decembrie.
În Ajunul Crăciunului, am fost colindați de un grup de tineri, care au prezentat Nașterea Domnului Iisus Hristos, într-o mini-scenetă afară, în curte, îmbrăcați în costume populare.
„Mămuca”, cea mai vârstnică femeie din familie, ne-a pregătit tot felul de bunătăți culinare: de la cozonaci, plăcinte, gogoși, cornulețe, până la caltaboși, pate de casă, piftie, jumări, slană, tobă, lebăr și felurite rulade cu carne.
Totul a fost natural, din ograda proprie, inclusiv laptele, brânza și untul, gospodarii de la „Căsuța bunicilor” crescând găini, cocoși, vaci, ba chiar și un iepure și un ponei – pentru copiii oaspeților. Nu am avut nicio problemă cu stomacul, deși în București avem.
În seara de Revelion, am avut program artistic susținut de ceterași până la miezul nopții. Artificiile de la cumpăna dintre ani ne-au încântat pe toți peste măsură.
Între Crăciun și Anul Nou, turiștii care doreau se puteau plimba prin Breb cu căruțele trase de cai, în peisajul acela mirific, cu zăpadă și petice de iarbă, cu căpițe de fân, în miros de brad și de lemne arse.
În ziua de Sfântul Ștefan, am mers împreună cu „Tătuca” la Sighetul Marmației, unde s-a desfășurat „Marmația”, un festival de datini și obiceiuri maramureșene. Au participat localnici din tot județul Maramureș, îmbrăcați în straie populare tradiționale, festivalul debutând cu o defilare a acestora – cântând și jucând.
Am văzut cai lipițani, uriași și frumos gătiți, am văzut „draci” zornăitori și gălăgioși.
Nici muzeele din zonă n-au scăpat nevizitate, încântându-ne fiecare prin specificul lor.
Cu Mocănița – trenul cu abur, am parcurs Valea Vaserului, pornind din Vișeul de Sus. Am făcut un popas la Paltin, unde ne-au așteptat maramureșeni îmbrăcați tot în port popular, cu un grătar gustos, cu vin fiert și ciocolată caldă.
În jurul unui brad împodobit, au jucat, împreună cu turiștii, pe ritmul unor cântece maramureșene: „Iu, iu, iu și iarăși iu, Maramureșu-i mândru!”.
Am avut o vacanță de vis, minunată, de neuitat.
Pe aceste plaiuri, vom reveni întotdeauna cu drag și cu inima deschisă.
”Jurnal de vacanță” susținut de Adelina Constantin.