Am fost recent la Valea Doftanei. Nu este prima dată și în mod sigur că nu este nici ultima. Fiindcă Valea Doftanei este un loc minunat de relaxare, de refacere și de reîncărcare a bateriilor pentru orice om stresat, obosit de munca intensă, de aglomerația marilor orașe.
Cu ușurință, aș putea spune că Valea Doftanei, loc pitoresc și binecuvântat de Dumnezeu, este una dintre destinațiile pe care nu vrei să le ratezi, atunci când cauți relaxare, departe de tumultul orașului. O viață simplă, case îngrijite, de munte, cu obloane frumos colorate, curți în care nu ai cum să nu remarci căpițele de fân și animalele ce asigură traiul celor mai multor doftăneni, de altfel, oameni extrem de harnici și primitori. O localitate care și-a păstrat unicitatea și autenticitatea și care are cam tot ce îi trebuie pentru a deveni o destinație turistică și un reper pentru ceea ce înseamnă așezare rurală. un model de turism rural și ecologic.
Comuna Valea Doftanei este amplasată într-un cadru natural pitoresc în nordul județului Prahova, în zona Carpaților de Curbură, pe cursul mijlociu al râului cu același nume. Ea se află situată în partea nordică a județului Prahova, între văile Prahovei și Teleajenului. Comuna înflorește și se modernizează de la an la an, tot mai mulți români descoperind cadrul natural minunat, aerul curat și puternic, frumusețea unor locuri parcă desenate de mâna magică a lui Dumnezeu.
Tot mai mulți localnici dar și investitori din afara localității și-au dat seama de potențialul acestei destinații turistice de excepție și au început să construiască pensiuni, restaurante, locuri pentru agrement și, cred eu, nu peste multă vreme, vor construi și o pârtie de schi competitivă, cu instalație de cablu și toate dotările necesare, fiindcă nordul localității are un relief muntos extrem de favorabil unor asemenea activități și zăpadă multă care ține 3-4 luni pe an.
De altfel, cine privește turismul în mod vizionar și creativ își dă seama că punând cap la cap potențialul turistic al mai multor localități învecinate din această zonă: Valea Doftanei, Telega, Câmpina, Poiana Câmpina, Cornu și Breaza, plus clima și bioclimatul, relieful, bazinul hidrografic și acumulările hidrotehnice din zonă – o adevărată fabrică de sănătate – că o investiție majoră susținută la nivel național, și din fonduri guvernamentale și din fonduri europene, ar putea genera constituirea unui pol turistic de excepție în România și un concurent foarte serios actualei Văii a Prahovei. Nu este vorba de concurență, este vorba de o descongestionare a mult prea aglomeratei Văi a Prahovei și mutarea interesului unui segment important de turiști potenți (cu bani și interesați de vacanțe active) către această zonă, curată, extrem de puțin poluată, mirifică, extrem de ofertantă în practicarea sporturilor și mișcării în aer liber și, important, bine administrată de autoritățile locale. Valea Doftanei are și cu ce și are și cu cine să-și asume proiecte grandioase de dezvoltare fiindcă, nu-i așa, omul sfințește locul.
În comuna Valea Doftanei, căreia ne-am propus să îi dedicăm acest articol, se ajunge extrem de ușor cu mașina. De la București, cei 139 de kilometri se parcurg în mai puțin de 2 ore, de la Ploiești, cei 63 de kilometri se fac lejer în mai puțin de o oră. Fără aglomerație, fără blocaje în trafic, fără ore de așteptare în trafic. Cineva, un prieten de-al meu îndrăgostit de aceste locuri spunea despre Valea Doftanei că este ”suficient de aproape de București încât să nu te confrunți cu problemele traficului și suficient de departe încât să te poți bucura de câteva zile liniștite la munte, să te deconectezi într-o zonă superbă, cu aer curat și natură cât vezi cu ochii”. Da, chiar așa. Pentru asta trebuie să veniți la Valea Doftanei, pentru deconectare, pentru liniște, pentru aer curat, pentru evadare în natură.
Lacul Paltinu este principalul punct de atracție de pe Valea Doftanei, dar dincolo de el mai sunt multe obiective turistice ce merită vizitate. Lacul Paltinu este un lac de acumulare pentru apă potabilă, întins pe o lungime de 3 km, oferind o priveliște încântătoare. Este așezat într-o zonă montană pitorească în bazinul Doftana, iar în apropriere se găsește râul Doftana, la confluență cu Pârâul Păltinoasa și Secăria. Situat la o altitudine de 650 m lacul Păltinoasa ocupă o suprafață de 215 ha.
Barajul Paltinu servește în principal pentru alimentarea cu apă potabilă și industrială a municipiilor Câmpina și Ploiești. În plus, barajul asigură și apa pentru irigarea a 9.000 hectare în lunca râului Prahova în zona Băicoi-Ploiești și pentru salubrizarea râului Dâmbul din Ploiești.
Barajul are o înălțime deasupra fundației de 108 m. Lungimea totală a coronamentului barajului este de 455 m.
Lacul are pe alocuri o culoare verzuie-turcoaz si este înconjurat de păduri dese, existând și locuri minunate pentru picnic. Pe una din pajiștile din vecinătatea lacului a fost amenajat și un asemenea loc de picnic cu foișoare de lemn și locuri de grătar. O minunăție.
Ambele maluri oferă condiții prielnice pentru așezarea unor campinguri pitorești. Peisajul este absolut superb.
Dacă ajungeți pe Valea Doftanei, relaxarea este cuvântul pe ordinea de zi. Fie că alegeți o zi de pescuit în Lacul Paltinu, fie că v-ați dori să explorați locurile cu barca, să urcați pe munte, aici le puteți face pe toate.
Cunoscătorii știu că Lacul Paltinu are toate condițiile favorabile unei partide de pescuit, așa că sunt mulți cei care aleg acest loc. Lacul Paltinu / Păltinoasa este recunoscut pentru fauna bogată în pești răpitori, precum biban, știucă sau clean. Lacul Paltinu este unul dintre cele mai apreciate obiective turistice din România. Pescuitul la Lacul Paltinu ne-a prilejuit ideea să scriem în curând un alt articol intitulat ”Lacul Paltinu – raiul pescarilor din România”.
Cheile Doftanei se numără printre cele mai frumoase și captivante formațiuni de origine carstică din România, fiind destul de asemănătoare cu Cheile Bicazului. Cheile Doftanei au o lungime de 300 de metri și o lățime de 15-20 metri și se află pe drumul dintre Câmpina și Valea Doftanei. În trecut delimitau o cale ferată îngustă, astăzi pereții verticali ai acestora delimitează drumul comunal.
Rezervația Glodeasa – Teșila este unul dintre cele mai apreciate obiective turistice de pe Valea Doftanei. Ea reprezintă o pădure virgină de fag și brad, cu vârste de 200-300 de ani. Rezervația se află la o altitudine cuprinsă între 700 și 900 metri și ocupă o suprafață de peste 500 hectare.
Pădurea Glodeasa, parte din Rezervația Glodeasa, este una dintre puținele păduri virgine din România. Printre stânci, copaci seculari, chei, pajiști și ape dulci cresc nestingherite și ocrotite de lege câteva specii de plante rare. Și animale sălbatice.
Întreaga zonă are un potențial turistic important. Există chiar un proiect anunțat de primarul din Valea Doftanei, potrivit căruia va fi construită o linie de cale ferata pentru o mocăniță, al cărei traseu sa treacă prin inima rezervației Glodeasa. Traseul va avea 1,2 kilometri și va fi construit de-a lungul unui drum forestier din zonă.
Pana atunci însă, ceea ce îți rămâne de făcut atunci când ajungi în zonă sunt drumețiile prin pădurea rezervației, pe jos, cu bicicleta, cu ATV-ul sau off-road, cu motocicleta.
Frumuseţea sa este remarcabilă, de-a dreptul copleşitoare. Ori de câte ori ajungi în aceste locuri nu ai cum să nu remarci crestele împădurite ale munţilor, copacii destul de înalţi şi bătrâni care parcă încearcă să îţi şoptească povestea, apele învolburate şi dulci, rocile calcaroase, pajiştile întinse. Tot aici pot fi întâlnite specii de plante ce sunt ocrotite prin lege.
Aerul proaspat al muntelui, densitatea pădurii, precum şi drumeţiile care se pot realiza în aceste locuri devin întotdeauna suport pentru ca, an de an, turiştii să revină în aceste locuri în căutarea farmecului aparte al rezevaţiei.
Orice vacanță minunată trebuie să aloce și puțin timp spiritului. Valea Doftanei vă oferă un minunat cadou: Catedrala Ciobanilor.
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Trăisteni, numită și Catedrala Ciobanilor, construită între în 1926 și 1942, este una dintre cele mai frumoase biserici din Muntenia.
Valea Doftanei vă oferă și alte atracții turistice deloc de neglijat:
-Ruinele bisericii vechi din Traisteni, construită în 1724 de Constantin Cuculeata
-Biserica Adormirea Maicii Domnului din Teșila, zidită de Bucur Săvulescu în 1878
-Munții Baiului, Grohotiș și vârful Secăria, aflat în apropierea satului Teșila
-Muzeul de Arte Plastice din Teșila, unde sunt expuse o parte din lucrările Taberei internaționale de artă plastică Valea Neagră
-Momumentul Eroilor (1975), din satul Teșila.
Pentru iubitorii de drumeție, Valea Doftanei oferă cel puțin 2 trasee memorabile:
-Un traseu 4-5 ore pe culmea Munților Baiului, prin Valea Floreiului și Vf. Gagu Mare 1660 m.
-Un traseu de 6-8 ore pe culmea Patru, Orgojoaia, Vf. Cazacu 1753m. Pasul Predeluș – 1295 m altitudine.
Ce vreau să mai spun? Localitatea înflorește an de an. Se modernizează drumuri, se dezvoltă infrastructura edilitară și gama serviciilor care sunt oferite în egală măsură și localnicilor și turiștilor. Este, în mod sigur, și meritul primarului localității Valea Doftanei Costea-Lucian Vileford și al întregii echipe de la Primărie care a scris multe proiecte importante pentru ca localitatea să se modernizeze.