Dacă sunteți practicanți ai schiului sau numai iubitori de munte, de natură și de iarnă, vă invităm astăzi într-un minunat ”Colțișor de România” care, în ultimii ani s-a impus ca o destinație de schi foarte bună din România.
Sugestia pentru această destinație de vacanță ne-a venit la Târgul de turism al României, 14-17 noiembrie 2019, unde, la standul destinat acestui domeniu schiabil, am găsit oameni minunați capabili să vorbească cu însuflețire despre una din stațiunile turistice montane care înflorește și se dezvoltă în fiecare an. Da. Fiindcă Straja este una dintre cele mai importante atracții turistice din vestul țării și care acum, la începutul sezonului de iarnă, se pregătește pentru primirea primilor pasionați ai sporturilor de iarnă.
Stațiunea Straja este cea mai mare din județul Hunedoara, care este luată cu asalt de tot mai mulți turiști în fiecare an. Schiorii sunt încântați de stațiune și de pârtiile de schi fiindcă în fiecare an acest loc îi surprinde cu noi facilități care le fac plăcere și îi ajută pe turișți să aloce cât mai mult timp coborârilor pe pârtie.
Voi începe prin a vă menționa cel puțin 5 motive pentru care merită să alegeți Domeniul schiabil și stațiunea Straja.
– diversitate la schi datorită numărului mare de pârtii (12 pârtii cu grade de dificultate diferite);
– prețuri accesibile și servicii de calitate;
– diferența mare de nivel a pârtiilor;
– permanenta evoluție a acestei stațiuni, într-un timp relativ scurt, Domeniul schiabil Straja reușind să devină o importantă destinație de schi din România prin mărirea suprafeței schiabile și îmbunătățirea serviciilor turistice;
– peisaj extraordinar spre Valea Jiului de Vest.
De ce să mergem la Straja?
Stațiunea turistică Straja a luat avânt odată cu încercarea reorientării zonei Văii Jiului de la activități monoindustriale spre turism. S-a încercat prin realizarea mai multor domenii schiabile: Domeniul schiabil Vidra, Domeniul schiabil Șureanu (despre care am scris un articol acum mai multe luni – https://coltisorderomania.ro/2019/03/06/domeniul-schiabil-sureanu/ șii Telegondola din pasul Vâlcan) dezvoltarea activității turistice în zone dependente până nu de mult timp de activitatea de minerit.
Deși Straja, era o zonă frecventată de turiști, abia în anul 2002 așezarea a fost declarată stațiune turistică. Dacă în anul 1970 în zonă erau doar 78 locuri de cazare, se estimează că azi sunt aproximativ 3700 locuri de cazare. cu condiții excelente multe dintre ele și cu prețuri extrem de atractive.
Ce vă oferă Domeniul schiabil Straja?
Domeniul schiabil de la Straja se găsește pe versantul nordic al Munților Vâlcan, la 8 km de orașul Lupeni. Stațiunea Straja însumează momentan 26 km de pârtie schiabili, împărțiți în 12 pârtii care pornesc de la altitudinea minimă de 750m până la altitudinea maximă de 1868m. Cum vă spuneam domeniul schiabil este într-o continuă extindere și modernizare.
Domeniul schiabil și-a extins recent suprafața, altitudinea maximă a pârtiilor atingând 1868m – Vârful Straja. Stațiunea a suferit unele îmbunătățiri ale instalațiilor, telescaunul de acces din orașul Lupeni a fost înlocuit cu o telegondolă modernă ce pornește din zona de agrement Brăița. Și lucrurile nu se opresc aici. Autoritățile locale făcând eforturi deosebite pentru valorificarea superioară a potențialului turistic al zonei dar și preocupându-se modernizarea infrastructurii.
Zona construită a stațiunii se găsește la altitudinea de 1400m.
Cum ajungem în Domeniul schiabil și în Stațiunea Straja?
Accesul la Domeniul schiabil Straja se poate face cu telegondola din orașul Lupeni, zona Brăița (urmărind indicatoarele de pe bulevardul principal al orașului Lupeni). Se urcă cu telegondola o diferență de nivel de 593 m și o distanță de 2536 m.
O altă varintă de acces este drumul județean asfaltat, dat în folosință în anul 2007, cu o lungime de 8 km.
Câtă lume poate schia într-un weekend la Straja?
În urmă cu doi ani, Dorin Chiriță, președintele Asociației “Pro Straja”, declara că numărul turiștilor a crescut cu aproximativ 10 – 20% în ultimii ani. Astfel, într-un weekend cu vreme excelentă pentru schi, stațiunea este vizitată și de 5.000 de persoane. 3.000 dintre acestea se pot caza în cabanele din stațiune, iar restul schiază pe timp de zi, astfel că urcă dimineața și coboară seara. Stau o zi întreagă pe pârtie bucurându-se de acest sport, de iarnă, de zăpadă, având toate facilitățile pe pârtie ca să aibă o zi minunată.
La Straja găsești cea mai lungă pârtie de schi din România
Stațiunea Straja însumează aproximativ 26 de kilometri de domeniu schiabil. Pârtia Straja este cea mai lungă din stațiune, depășește opt kilometri. Accesul turiștilor se face ușor la toate cele doisprezece pârtii de schi cu ajutorul unei telegondole, a trei telescaune și șase teleschiuri.
Unsprezece dintre pârtii pot fi acoperite cu zăpadă artificială,
De altfel, în stațiunea Straja s-ar afla și cea mai lungă pârtie de schi din România. Astfel, turiștii care urcă pe Vârful Straja (1.868 metri) pot coborî pe schiuri până în orașul Lupeni.
“În stațiunea Straja există aproape 26 de kilometri de pârtie. Dacă se coboară de pe Vârful Straja până în orașul Lupeni, sunt 26 de kilometri. Se urcă cu telegondola din Lupeni până în stațiune, apoi cu două telescaune ajungi pe Vârful Straja. Dacă vremea ne permite, aceste pârtii se pot folosi cu zăpadă artificială, nu trebuie neapărat să ningă. Dar trebuie să ne permită vremea, să fie cel puțin -4 grade Celsius și putem să facem deja zăpadă artificială și cu ce ne mai dă Dumnezeu putem să dăm drumul la teleschiuri și la telescaune”, a declarat președintele Asociației “Pro Straja”.
În acest sezon de schi turiștii pot cumpăra o cartelă unică pentru toate pârtiile, care va costa aproximativ 100 de lei. “Prețurile am înțeles că sunt aproximativ aceleași ca în anul precedent. Mai mult decât atât, o noutate pentru noi este că am implementat de anul trecut sistemul de cartelă unică peste tot. Anul acesta, cartela va fi valabilă pe toate instalațiile o zi întreagă. Noi avem și șase instalații de nocturnă”, a mai precizat Dorin Chiriță.
O ofertă extrem de atractivă. Extrem de tentantă în raport cu ce oferă România la acest moment și chiar la nivel internațional. Și, evident, mult mai ieftin.
Ce oferă Domeniul Schiabil Straja?
Cele 12 pârtii ale domeniului schiabil de la Straja oferă o mare diversitate pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Cea mai lungă pârtie (Pârtia Straja) are 8,1 km și pornește de pe vârful Straja (1868m). Coboară până la altitudinea minimă de 750m (baza telegondolei). Dificultate, în sistemul internațional – roșu.
Alte pârtii sunt:
Pârtia Lupului – lungime 519m, diferență de nivel 163m, iluminată nocturn, dificultate – negru;
Pârtia Lupului II – lungime 750m, diferență de nivel 163m, dificultate – roșu;
Pârtia canal – lungime 1400m, diferență de nivel 180m, dificultate – negru;
Pârtia canal II – lungime 1200m, diferență de nivel 180m, dificultate – roșu;
Platoul Constantinescu – lungime 1740m, diferență de nivel 366m, dificultate – albastru;
Pârtia Sfântul Gheorghe – lungime 700m, diferență de nivel 144m, dificultate – albastru;
Pârtia Mutu – lungime 1269m, difernță de nivel 200m, dificultate – roșu și albastru;
Platoul Soarelui – lungime 405m, diferență de nivel 102m, dificultate – albastru;
Pârtia telegondola – lungime 3200m, diferență de nivel 593m, dificultate – roșu;
Pârtia Vf. Straja – lungime 1000m, dificultate – roșu; Pârtia pentru începători, lungime – 400m, dificultate – verde.
O locație interesantă și cu prețuri rezonabile pentru cazare și masă este Vila Alpin. Vila Alpin dispune de 60 locuri de cazare cu un confort de 3 stele. Este o construcție nouă, amplasată la 50 m de pârtie. Căldura vilei și serviciile ireproșabile vă așteaptă sa petreceți clipe de neuitat pe aceste meleaguri.
Vă sugerăm să accesați site-ul www.alpinstraja.ro sau adresa de e-mail: [email protected] sau să îi contactați pe proprietarii locației la telefon 0723.596059 sau 0722,520616. Fiindcă proprietarii acestei locații vă oferă lucruri deosebite:
- O săptămână la schi, incluzând cazare, masă și schi la prețul de 750 RON (Cazare 5 nopți cu intrare duminica. Sejurul este până vineri. Masa este asigurată pe bază de fișe de cont cu valoarea de 65 de RON/persoană/pe zi. În plus turiștii beneficiază și de alte avantaje: 20% reducere la teleschiurile Platoul Soarelui, bandă transportoare pentru începători, și pârtia de SNOWTUBING în zilele de duminică până vineri, 30% reducere la închiriere echipamente de schi și snow-board la centrul de închiriere echipament platoul Sorelui, 35% reducere la Școala de schi Platoul Soarelui);
- Crăciun 2019 cu prețuri foarte atractive;
- Paște 2020, tot așa, cu prețuri foarte atractive.
Toate aceste oferte sunt supuse unei posibile premieri – un voucher cadou.
De asemenea, dacă ai ocazia de a ajunge pe aceste meleaguri nu trebuie să pleci înainte de a vizita Schitul straja.
La Schitul Straja se ajunge prin parcurgea unui tunel, în interiorul căruia sunt ilustrate diferite scene din Noul Testament și imagini din Calendarul Bisericesc, învăluit într-o liniște deplină, ruptă parcă din povești, perfectă pentru a te reîncărca de liniște și pace sufletească.
Pentru cei mai curajoși, distracția poate continua până târziu în cluburile de noapte sau la petrecerile special organizate în cabane. Desigur că, din meniu nu trebuie să lipsească un pahar de vin fiert cu scorțișoară și multă voie bună.
Așa că dacă ți-a plăcut acest articol publicat de www.coltisorderomania.ro te invităm să îl recomanzi și prietenilor tăi. Nu ne supărăm dacă devii prieten și susținător al paginii noastre de Facebook.com / Coltisor de Romania.