Ne-am gândit astăzi, în Duminica Floriilor, la începerea Săptămânii Patimilor, să vă invităm într-un loc sfânt al credinței românești. La Mănăstirea Cozia. Sfânta Mănăstire Cozia…
Deși în ultimii ani, stațiunea și-a pierdut mult din farmecul și renumele care o făceau foarte căutată altădată, stațiunea Voineasa aflată pe Valea râului Lotru…
Tradiţia de Florii este să mănânci peşte. Evident, pentru cei care au ținut postul Paștelui, fiindcă de Florii este Dezlegare la pește. Se spune în…
Cu o săptămână înainte de Sfintele Paști, ortodocşii prăznuiesc Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Învierea Domnului, rememorând intrarea lui Iisus…
Întradevăr acum stăm acasă. Criza coronavirusului ne-a împins pe toți, în cel mai frumos anotimp din an să stăm închiși în casă. Parcă lumea, îngrozită…
Așa a numit acest sat pitoresc din Piatra Craiului – Măgura – reputata revistă National Geographic. Deloc puțin. Chiar o etichetare foarte generoasă pentru un…
A început acum 3-4 ani. O intensă preocupare a unor investitori români dar, mai ales, străini, de a investi în case vechi, tradiționale, în special…
Am întrebat mulți români, dacă vreți 100 de români, ce este ”țăstul”, dacă au auzit de acest lucru și la ce folosește. Aproape fără excepție,…
Îndrăznim să vă facem încă de pe acum o invitație pentru vacanță de vară. La Lebăda Luxury Resort & Spa din localitatea Crișan din Delta…
Mănăstirea Agapia, cea mai mare mănăstiri de maici din România, pomenită uneori sub numele de Agapia Nouă, Agapia din Vale sau Agapia Mare, este situată…