Mulți români nu au ajuns întruna dintre cele mai frumoase destinații turistice din România – Delta Dunării – nici primăvara, nici vara, nici toamna. Așa…
Cel mai îndrăgit eveniment al Orchestrei Simfonice București, Concertul Tradițional de Anul Nou, a ajuns în 2019 la cea de-a VII-a ediție. În cadrul unui…
Există un capitol la care România bate la mare distanță toate statele din Uniunea Europeană. Bogăția spirituală cu care românii, la ceas de sărbătoare, știu…
Mulți dintre noi, bucureșteni fiind, trecem aproape în fiecare zi pe lângă Casa Capșa. Casa Capșa este unul dintre locurile cele mai încărcate de povești…
În fiecare an, pe 20 decembrie, în România se sărbătorește Ignatul, ziua în care este permisă o singură activitate: tăierea porcului, urmată de sortarea și…
Rânca este o stațiune în curs de dezvoltare, aflată în județul Gorj, România, situată la 1.600 metri altitudine, la poalele vârfului Păpușa în Munții Novaciului…
Ai idee pe unde este Valea cu Pești? Valea cu Peşti este un complex turistic aflat în Arefu, judeţul Argeş, la 7 km de Barajul…
Nelipsitul cozonac: piesa de rezistență, din punct de vedere al desertului, al Sărbătorii Nașterii Domnului. Care este preferatul tău? Cu mac? Cu stafide, cacao, nucă…
Un loc minunat, de o frumusețe dumnezeiască. Departe de stresul cotidian, Hotelul Peștera este situat în Parcul Natural Bucegi la 1610 de metri altitudine, între…
V-ați hotărât unde mergeți de Crăciun sau de Revelion ca să petreceți sărbători memorabile? Deși propunerea noastră nu este deloc inedita ci, dimpotrivă, calcă pe…